Sfaturi și inspirație pentru amenajarea biroului de acasă

Categorie:
Autor:
Data:
30 / 10 / 2020

Dacă acasă este acolo unde îți este inima, atunci biroul este locul în care creierul trebuie să lucreze. Iar pentru că între creier și inimă a existat întotdeauna un conflict, crearea unui spațiu de birou acasă poate fi o misiune imposibilă.

Primul sfat: amenajează-ți un birou separat de restul casei, în care să îți petreci timpul de la 9 la 6. Te va ajuta. Vezi mai jos câteva principii de urmat în amenajarea biroului de acasă.

Biroul de acasă are nevoie de un spațiu doar al lui

Atunci când lucrezi de acasă, deadline-urile pot fi o misiune imposibilă dacă împarți spațiul cu ceilalți membri ai familiei. În schimb, dacă alegi un loc mai retras pentru a-ți amenaja o zonă de birou, îți va fi mai ușor să te concentrezi și să fii productiv.

O amenajare minimalistă te ajută să fii mai organizat

Noi credem că o cameră bine organizată duce la o minte bine organizată. Dacă și tu lucrezi cel mai bine în spații ”curate” din punct de vedere vizual, cu linii simple, atunci o amenajare în stil minimalist ți se potrivește perfect.

Idei de amenajare a biroului pentru economie de spațiu

Dacă locuiești într-un apartament mic sau într-o casa open space, încearcă să delimitezi vizual zona de lucru de restul camerei. Îți recomandăm să folosești riflaje de lemn care vor permite luminii naturale să pătrundă în zona ta de birou și vor crea iluzia unei zone retrase.

Dacă ai doar câțiva metri pătrați pe care îi poți aloca biroului, gândește…vertical. Rafturile de deasupra zonei de lucru pot dubla spațiul de depozitare. În loc de o lampă de birou, optează pentru aplice de perete sau lumini pendante dacă vrei să eliberezi suprafața de lucru.

Selectează schema de culori potrivită

Am vorbit aici despre influența cromaticii asupra stării de spirit. Principiile sunt valabile și pentru amenajarea biroului acasă. Pentru un birou cu aspect premium, recomandăm nuanțe relaxante și texturi care te  îmbie la confort, dar rămân în același timp într-o zonă destul de formală.

Dacă ai un job care necesită creativitate, adu-ți în spațiul de lucru culori, decorațiuni sau obiecte care te inspiră.

Instalează corpuri de iluminat adecvate

Lumina naturală este, de asemenea, importantă. Nu doar că este un stimulent de bună dispoziție dovedit, dar reduce și oboseala ochilor atunci când scrii sau citești. Însă, de cele mai multe ori, biroul de acasă este un gând ulterior proiectării casei, iar iluminatului ambiental îi revine rolul de a suplini lumina naturală.

Detaliile adaugă o aură personală biroului de acasă

O piesă de mobilier care îți permite să expui una din pasiunile tale, cum ar fi o bibliotecă de viniluri sau o masa de șah de colecție îi va impresiona pe vizitatorii tăi și îți va aduce aminte de lucrurile care îți fac cu adevărat plăcere.

Înconjoară-te de obiecte sculpturale și flori proaspete, plante în ghiveci și, de ce nu, chiar la o grădină verticală pentru a transforma spațiul într-unul elegant și elevat.

Alege mobilierul de birou potrivit

Este extrem de important să ai mobilierul potrivit la biroul tău de acasă, de la calitate, la funcționalitate și design. Un birou de lux și un fotoliu confortabil pot avea un impact uriaș asupra stării de bine în timp ce lucrezi.

Dacă vrei ca biroul tău să fie ”your place of power”, gândește-te la fotoliul de birou ca la un tron extrem de confortabil, din piele într-o nuanță luxuriantă

Nuanțele întunecate de mobilier, cum ar fi maro, gri, negru și mahon oferă un aspect masculin, premium. Nuanțele mai deschise funcționează bine, atât timp cât designul general rămâne coerent.

Biroul de acasă este o oportunitate de a-ți exprima personalitatea și de a te înconjura de lucrurile care te inspiră și te motivează. Indiferent dacă asta înseamnă un spațiu minimalist hiperorganizat sau un spațiu luminos și viu care te îndeamnă să creezi.

Important este să creezi o atmosferă de business adecvată, care te va ajuta să rămâi concentrat asupra jobului și să faci abstracție de faptul că în camera alăturată te așteaptă un pat confortabil.

Iar dacă ai nevoie de ajutor, scrie-ne AICI. 

Leave a Comment